Şcoala bătăii

„Prinde-o! Ţine-o! Frige-o! Taie-i părul! Toarnă-i suc! Bate-o!” Cam astea or fi fost comenzile comandoului liceenelor pus pe băgat minţile-n capul gimnazistei de 12 ani, care a încercat să-i fure junele prim uneia dintre surori. Cum smoala a fost înlocuită cu suc, au lipsit doar fulgii, ca să fi avut o adevărată execuţie în stil
Ev Mediu. Paradoxal este că înfierbântatele fecioare din Drumul Taberei seamănă mai degrabă cu micuţele bestii din „Simsala grimm” – film violent de desene animate – decât cu vrăjitoarele. Până la urmă, nimic mai firesc când, din ceasul în care-au făcut ochi şi până acum, copilele au avut contact mai mult cu televizorul, decât cu realitatea.

Scenele de violenţă, unele, precum cel din apropierea Şcolii 156 din Bucureşti, terifiante prin cinismul şi iraţionalitatea lor, au devenit la fel de frecvente ca băutul apei. Se bat pe capete elevii între ei, elevii cu profesorii, profesorii cu elevii.

Ai zice că şcoala a devenit ringul Campionatului mondial de box, categoria Educaţie. Nimeni nu pare a se sinchisi însă, cu adevărat, că această generaţie de elevi creşte precum buruiana în loc gras, în timp ce profesorimea se află în transă, hipnotizată de propriul dezinteres.

Cauzele bătăilor zilnice sunt diverse, dar nu ţin de incurabil. Genele indisciplinei, ale lipsei de interes, ale superficialităţii se dezvoltă aberant pe celula numită societate fără valori şi fără principii.

Sexul, drogul, alcoolul, minciuna şi făcătura se învaţă cu cel mai mare randament şcolar posibil. În fond, copiii aceştia de 13, 14, 15, 16 ani, deveniţi abrupt adulţi, când ar trebui să-şi trăiască adolescenţa, candoarea, sunt victimele propriilor lor familii şi ale dezinteresului unui corp profesoral alienat.

Când ei văd şi aud de dimineaţă până-n noapte doar scene de groază, cu bătăi sângeroase, dar haioase, în care mortul învie, ca s-o ia de la capăt, nu pot trăi experienţa vieţii reale. Şcoala e ca „O lume dispărută”, colegii şi profesorii devin „Spioanele” şi, în general, familia e un fel de „Marsupilanii” (n.m. – am citat titlurile celor mai violente desene animate din studiul CNA privind violenţa în rândul copiilor) pentru care nu-i cazul să te ofileşti prea tare.

Directoarea Liceului „Doamna Cuza” ne spunea că două dintre protagonistele episodului „linşaj din amor” au declarat că vor să se sinucidă, de ruşine. Este trist că, la 16 ani, un tânăr pricepe – dacă, într-adevăr, pricepe – ce-i aceea ruşine, abia după ce a făcut-o de oaie, abia după ce a trăit periculos şi şi-a luat porţia de adrenalină. Să nu fi ştiut fetele – şi toţi cei care acţionează ca ele – că trăiesc în realitate, că tot ceea ce fac ele poate fi sancţionat în mod real şi dureros? Şi dacă n-au ştiut, cine-i de vină? Mama, bunica, doamna învăţătoare, diriginta?