vineri, 27 martie 2009

"Saracul" Iliescu refuza sa plateasca chiria pe gradina din Primaverii

Guvernul l-a obligat pe Ion Iliescu sa plateasca pentru curtea casei sale o chirie de 1.000 de euro pe luna. „Nu am platit-o deocamdata si nici n-am de gind. Eu nu platesc asa ceva“ este reactia acestuia.

Ion Iliescu simte pe pielea lui ce mare moft e proprietatea. Proprietarul, adica statul, i-a marit chiria
Nu numai Mircea Geoana este „victima“ cresterii tarifelor la chiriile RA-APPS, operata de guvernul Tariceanu de la 1 martie 2008. Si presedintele de onoare al PSD a fost instiintat de Regie ca urmeaza sa scoata din buzunar aproape de zece ori mai multi bani
pentru chiria pe care o plateste lunar pentru curtea casei sale din Str. Molière nr. 3-5. Insa Ion Iliescu refuza sa dea aproximativ 1.000 de euro pentru bucatica de curte de 400 mp pe care o foloseste.

Desi este proprietarul locuintei inca din 1996, Iliescu nu e si posesorul terenului din jurul imobilului. „Atunci cind am cumparat, eu si inca doi colocatari, fiecare apartamentul sau, curtea n-am putut s-o cumparam, deci platim chirie la RA-APPS.


Casa e a noastra, a celor trei familii, si pentru curte platim dintotdeauna chirie. Acum nu stiu sa va spun, dar a venit o propunere de suma exorbitanta, deci numai chiria pentru mine ar depasi ceea ce primesc eu de la Senat. E aberant si nerealist. Cam 1.000 de euro mi-au propus sa platesc d-aci inainte.

E de vreo zece ori mai mult decit plateam pina in prezent“, a declarat pentru Cotidianul presedintele de onoare al social democratilor. Iliescu mai spune ca suma despre care vorbeste reprezinta chiria pentru jumatate din curte, cealalta jumatate fiind suportata de vecinii sai.

Ion Iliescu se declara insa revoltat de cresterea de pret si spune ca nu va plati chiria „propusa de Regie“. „Nu am platit-o deocamdata si nici n-am de gind. Eu nu platesc asa ceva. Am comunicat problema la cei abilitati si vom vedea ce voi face. Nu vreau sa ma pronunt deocamdata, dar vom vedea ce se va intimpla. (...) Nu stiu ce a determinat asemenea cresteri, dar nu poate fi acceptat asa ceva“, completeaza liderul social democrat. In cazul in care Iliescu nu cade la pace cu RA-APPS si refuza sa achite chiria, Regia poate sa-l actioneze in instanta, sustin surse RA-APPS. La rindul lui, Iliescu poate solicita instantei dreptul de servitute, care ii va da dreptul sa foloseasca o cale de acces in casa, prin curtea din Str. Molière.

Majorarea chiriilor este contestata de Mircea Geoana, care considera ca aceasta este o forma de presiune a Guvernului liberal la adresa sa si a altor lideri PSD, chiriasi la rindul lor la RA-APPS. Cu toate acestea, Ion Iliescu este unul dintre social democratii care sustin apropierea PSD de PNL, el participind chiar la intilnirile de taina dintre cele doua partide.

Mai mult, declaratia lui Geoana este contestata de Ilie Bolojan, fostul secretar general al Guvernului, care sustine ca majorarea pretului chiriilor s-a facut in functie de „pozitionarea acestora sau de calitatea locuirii“ si nu s-a tinut cont de „cine a inchiriat spatiul“. Potrivit lui Bolojan, cresterea pretului chiriilor s-a facut incepind de la 10 euro pe metrul patrat de suprafata locuibila, costul coborind pe masura ce calitatea si confortul locuintei scadeau. In plus
, pentru familiile cu venituri mici, care locuiesc in case ale RA-APPS, Executivul are doua solutii: fie mutarea in spatii mai mici, fie emiterea unei hotariri prin care acestora sa li se acorde facilitati la plata chiriei.

Fostul presedinte si-a achizitionat apartamentul din Str. Molière nr. 3-5 chiar inainte de alegerile prezidentiale din 1996, cu 52 de milioane de lei vechi, adica aproximativ 16.900 de dolari. Potrivit raportului Corpului de Control al guvernului Ciorbea cu privire la modul de vinzare a caselor din patrimoniul RA-APPS, „Ion Iliescu a platit pentru locuinta cu o suprafata de 157 mp doar 16.900 de dolari (n.r. - 10.950 de euro la actualul curs valutar), in timp ce aceasta valora aproximativ 150.000 de dolari (n.r. - 97.193 de euro la actualul curs valutar) la vremea respectiva“. Pina sa cumpere locuinta, seful statului a avut un contract de inchiriere in Strada Molière, conform caruia achita o chirie lunara in valoare de 1.280 de lei vechi.

Averea saracului si cinstitului Iliescu

Potrivit ultimei sale declaratii de avere postate pe site-ul Senatului, Ion Iliescu are un venit lunar din salariul de senator de aproximativ 1.207 euro pe luna. La venitul lunar al familiei Iliescu se adauga insa indemnizatia de fost sef de stat, indemnizatia de la Academia de Stiinte Agricole si pensia sotiei, suma totala ridicindu-se la aproximativ 3.617 euro pe luna.