sâmbătă, 19 septembrie 2009

Ne-ati scris, am sesizat autoritatile

Drumuri inchise, autoritati nepasatoare. In comuna noastra, primarul, Litoiu Constantin, autorizeaza desfiintarea unor drumuri care dateaza inca de pe vremea lui Cuza Voda. Ne-am plans Consiliului Judetean Valcea, care a trimis un delegat, insa problema noastra a ramas fara rezolvare. Am fotografiat drumurile distruse, am facut o plangere si am trimis toate documentele domnului Octav Cozmanca. Nici acesta n-a fost impresionat de situatia noastra. De cinci luni nu am primit nici un raspuns si drumurile noastre continua sa se inchida. (Ana Dragu, sat Lacusteni de Sus, comuna Zatranu, judetul Valcea). Spaga de la granita. In 14 august am plecat din Torino spre Ploiesti cu autocarul cu nr. de inmatriculare SB-02-CSP. Am achitat costul transportului, in valoare de 175 de dolari. Majoritatea pasagerilor aveau foaie albastra de transport emisa de Consulatul Romaniei de la Milano. Inainte de a ajunge la granita cu Romania, unul dintre soferii care coordona autocarul ne-a spus ca sunt probleme la vama si trebuie sa-i dam cate 100 de euro fiecare. Acesta mi-a smuls banii din mana si a strans de la toti pasagerii vreo 600 de euro. Pentru mine, 100 de euro inseamna pensia pe doua luni. Nu inteleg de ce ni s-a cerut aceasta suma, de vreme ce aveam actele in regula si transportul platit. (Ivan Petre, Bd. Republicii nr. 151, Bl. 9-D2, ap. 17, et. 5, Ploiesti). Nu ne desfiintati scoala din sat. In satul nostru exista o scoala generala care, pana in anul scolar 2001-2002, avea ciclul primar si gimnazial. Dupa incheierea anului scolar amintit am auzit, din surse neoficiale, ca s-ar desfiinta clasele V-VIII. Copiii nostri urmeaza sa frecventeze o scoala aflata la vreo 6 kilometri distanta si ni se pare nedrept. Scoala din sat a fost construita de parintii nostri, are curent electric si caldura. Sunt conditii excelente pentru desfasurarea orelor. Nu avem profesori calificati, dar avem suplinitori care-si dau toata silinta si copiii invata carte. Am fi foarte dezamagiti daca scoala s-ar desfiinta. (Anisca Moldovan, sat Orosfaia, comuna Milas, Bistrita-Nasaud). Nu am primit actul solicitat de la Arhivele Nationale. In 22 iulie anul acesta, m-am adresat Arhivelor Nationale ale Statului in vederea eliberarii unui act din care sa reiasa bunurile pe care le-au detinut parintii mei in fostul judet Caliacra, ramas Bulgariei. Tatal meu, Mirea Stefan, a locuit in comuna Vulturesti, satul Idoiscuis. In 1940 am fost deportati in judetul Constanta, comuna Valea Neagra (actualmente Lumina). Legea nr. 9/1998 precizeaza ca cei care au fost prejudiciati de pe urma deportarii pot beneficia de compensatii. Nici pana astazi nu am primit actul solicitat de la Arhivele Nationale pentru a putea intra in posesia despagubirilor. (Rada Craiasu, Calea Tg. Jiului nr. 9, bl. 6, scara 2, ap. 3, Drobeta-Turnu Severin).

Pedeapsa colectiva

...)Democratia costa - s-a spus - si asa e! Asta n-a mai fost minciuna! Suntem unii care ne platim regulat datoriile la Asociatie si apoi mai dam alti bani frumosi ca sa incalzim, la curent electric, apa, camerele in care dormim si trupurile noastre famelice, ajunse sloi. O data platim si o data suntem furati. Si ceea ce este uluitor e ca asa de putini, totusi, ne punem intrebarea: de ce sa platim noi incompetenta si ticalosia altora? Un parlament bicameral costa, democratia e buna, desi scumpa, dar ea nu implica incompetenta si nemernicie la apogeu! Era imposibil, cititorule, in doisprezece ani de zile sa se gaseasca o modalitate de personalizare a consumului, a raspunderii, a vinovatiei? De doisprezece ani de zile se apeleaza la aceasta brutala forma de sanctiune colectiva: taierea apei calde si a incalzirii centrale. Sunt zone in tara unde s-a taiat apa rece, la blocuri intregi! Inchipuiti-va latrine nespalate, emanand putoare in tot cartierul, copii mancand cu mainile murdare de la closet, trupuri jegoase, pe care le spala doar ploaia, parfumate doar cu mirosul natural, acru-batatorit al subratului, sau cu acela de ciorba grasa, usor stricata, al chilotilor nadusiti. Dar ganditi-va, mai ales, la mainile acelea murdare de la hazna, spalate aproximativ, care apoi gatesc si mananca. Ganditi-va la bolile care nu vor intarzia sa apara si care, prin copiii care merg la scoala, se vor transmite intregii comunitati. Mai trebuie sa luati aminte si la faptul ca niste locatari care nu au bani pentru apa rece, nu vor avea nici pentru deratizare. Si imaginati-va ca din supa aceea neagra, gatita cu mainile murdare de la closet, se infrupta, la vreme de noapte, cand iau in stapanire bucataria, si guzganii blocului. Prof. Eleonora Fojica, Drobeta-Turnu Severin

Un tanar din Buzau s-a sinucis cu arma de vanatoare a tatalui sau

Un angajat al companiei Petrom Buzau s-a sinucis, impuscandu-se in cap cu o carabina de vanatoare, informeaza IGP. Bogdan Popescu, in varsta de 22 de ani, lucrator comercial la SNP Petrom - sucursala Buzau, a fost dat disparut de la domiciliu de sora sa, Mirela. Politistii buzoieni au demarat o actiune de cautare a lui Popescu, mai ales ca tanarul plecase de acasa cu o arma de vanatoare Mausser de 7,62 milimetri, deplasandu-se cu autoturismul tatalui sau. Bogdan Popescu a fost gasit, vineri dupa-amiaza, in autoturism, parcat pe un drum forestier, pe raza comunei Merei. Tanarul avea leziuni majore la nivelul capului - explozia craniului si dilacerarea creierului - produse prin impuscare cu arma de vanatoare. Carabina se afla intre picioarele cadavrului, cu teava orientata in sus. Anchetatorii fac investigatii pentru stabilirea imprejurarilor care au condus la actul sinucigas al lui Bogdan Popescu.

Condamnati cautati de politie - prinsi in raziile din ultimele zile

Mai multi condamnati cautati de politisti au fost prinsi, sambata, in raziile demarate in cadrul noii actiuni "Ofensiva 2002", informeaza Politia Capitalei. Astfel, cadre din Biroul Urmariri al Politiei Sectorului 2 l-au depistat si incarcerat in arestul sectiei 8 pe Viorel Chiribuca (34 de ani), condamnat la cinci ani si sase luni de inchisoare pentru furt, el fiind urmarit local de mai multe luni. Daniela Georgescu (30 de ani), urmarita general ca urmare a condamnarii sale la patru luni de inchisoare pentru violare de domiciliu, a fost prinsa de lucratorii Biroului Urmariri al Politiei Sectorului 6. Georgescu a fost incarcerata in arestul sectiei 5. Agenti de ordine ai sectiei 2 Politie au depistat-o si predat-o sectiei 27 pe Elena Corina Puica (22 de ani). Tanara era urmarita local pentru ca se sustragea anchetei in care este acuzata de furt. Un alt condamnat, Catalin Mihai (22 de ani) a fost incarcerat in arestul sectiei 19, dupa ce politistii Sectorului 5 l-au retinut. Mihai era dat in urmarire locala in urma unei condamnari de un an de inchisoare pe care o primise pentru furt. Cadre din Biroul Politiei Judiciare al sectiei 24 l-au retinut pe Ilie Petre (23 de ani), care era urmarit local pentru furt. El a fost predat politistilor sectiei 19. In urma incidentului petrecut in seara de 6 noiembrie, cand in fata portii liceului bucurestean "Jean Monnet" a fost aruncata o grenada defensiva, ranind grav o eleva, politistii bucuresteni au demarat o serie de descinderi si perchezitii domiciliare, la firme, cluburi si alte locatii. Astfel, in noaptea de vineri spre sambata, ofiteri din cadrul Serviciilor Politiei Economice-Financiare, Judiciar, Crima Organizata si Antidrog, precum si cadre din Serviciul de Politie pentru Interventie Rapida si Brigada de Politie Rutiera, impreuna cu inspectori ai Oficiului pentru Protectia Consumatorului si comisari ai Garzii Financiare Centrale, au efectuat doua actiuni in cluburi de noapte Q-Pub din strada Biserica Amzei si Cuando Club din strada Academiei, precum si in zonele adiacente acestor locatii. Potrivit Politiei Capitalei, in aceste locuri, au fost legitimate 85 persoane, controlate 40 autoturisme, au fost aplicate 14 sanctiuni contraventionale in valoare de 35 de milioane de lei. De asemenea, politistii au retinut doua permise de conducere, doua certificate de inmatriculare, au confiscat 125 de CD-uri, 60 de discuri si suma de 6.900.000 lei, totodata fiind constatate trei infractiuni, sustine Politia Capitalei.

O grenada de lupta si un kilogram mercur - descoperite in locuinta unui timisorean

Politistii Sectiei 2 din Timisoara, impreuna cu cei de la Biroul Arme, au reusit capturarea unei grenade de lupta si a unui kilogram de mercur. Acestea au fost gasite in locuinta timisoreanului V. Ciprian. In timpul anchetei, barbatul a declarat ca le-a primit de la un prieten, in septembrie anul acesta, pentru a le valorifica. Acesta, la randu-i, a furat mercurul de la Scoala generala din comuna Topolovatu Mare. Grenada de lupta a fost "subtilizata" din locuinta unui consatean, pe care politistii nu au reusit pana acum sa-l gaseasca. Grenada si mercurul au fost confiscate, iar suspectii sunt cercetati in stare de libertate, fiind acuzati de nerespectarea regimului armelor si munitiilor si a substantelor to

Fanel Pavalache si Dan Jiga - "cazati" in aceeasi celula

Fanel Pavalache, fost consilier guvernamental, si Dan Jiga, fost director in Ministerul Agriculturii si Alimentatiei - arestati de procurorii Parchetului National Anticoruptie in dosare diferite - au fost "cazati" intr-o celula a arestului Parchetului de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti (mai exact, in beciurile din Palatul de Justitie). Daca cei doi inculpati se deosebesc in privinta apartenentei politice, PSD - Pavalache si PNTCD - Jiga, ei au acum posibilitatea - fiind cazati doar ei doi intr-o singura celula - sa faca schimb de experienta atat in domeniul politic, cat si in cel penal. Reamintim ca Fanel Pavalache a fost arestat pentru trafic de influenta, iar Dan Jiga - pentru trafic de influenta, luare de mita si abuz in serviciu.

Presedintele PNTCD-Mures Dan Jiga - arestat pentru coruptie

Presedintele filialei PNTCD Mures, Dan Jiga, fost director general in cadrul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei Publice, a fost arestat preventiv de catre procurorii Parchetului National Anticoruptie. Mandatul emis luni seara de procurori este de 30 de zile si a fost dat pentru comiterea infractiunilor de trafic de influenta, luare de mita, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si contra intereselor publice, aflate in concurs real. Potrivit PNA, in luna octombrie 2000, Dan Jiga a pretins si a primit 120.000 de dolari de la Conti Giorgio si Salvi Valerio, lasand sa se inteleaga faptul ca are influenta asupra comisiilor de privatizare din cadrul MAA, in vederea privatizarii fostului IAS Jimbolia. In luna noiembrie 2000, Dan Jiga a pretins si primit 70.000 de dolari de la cei doi italieni, reprezentanti ai firmei Agricola San Giorgio, pentru a accepta vanzarea actiunilor Jimtim sub valoarea nominala, sustin anchetatorii. Dan Jiga a fost directorul general al Directiei Generale Economice si Relatii Bugetare - MAA pana la 16 ianuarie 2001. La privatizarea SC Jimtim (fostul IAS Jimbolia), Dan Jiga a facut parte din comisia de privatizare, mai exact a fost chiar presedintele acestei comisii, fiind "secondat" de secretara comisiei, Florica Dinculescu. Aceasta a fost arestata in urma cu aproape o luna, sub acuzatia de trafic de influenta contra sumei de 190.000 de dolari si complicitate la luare de mita pentru suma de 70.000 de parai. Ea a fost suspendata din postul de director al Directiei Antifrauda - Agentia SAPARD, pana la solutionarea acestui dosar. Zilele acestea, instanta se va pronunta cu privire la cererea PNA de prelungire a mandatului sau de arestare cu inca 30 de zile. In schimbul fabuloaselor sume cerute, Dan Jiga, impreuna cu Florica Dinculescu, a vandut actiunile Jimtim cu doar 15.000 de lei bucata, cand de fapt valoarea nominala a unei asemenea actiuni a fost de 110.000 lei. Anchetatorii au stabilit ca vanzarea la un pret mult inferior celui real nu a fost justificata, considerand abuziva si descalificarea celui de-al doilea ofertant, firma Tenagro. Aceasta societate a participat la licitatie, dar a fost scoasa din carti de Dan Jiga, pe motiv ca-i lipseau doua certificate fiscale. Agricola San Giorgio a castigat licitatia, desi asociatul prezent la licitatie nu avea procura de reprezentare in plicul sigilat cu oferta de licitare, iar scrisoarea de garantie nu era in conformitate cu caietul de sarcini. Cercetarile continua pentru stabilirea intregii stari de fapt, dupa cum ne-a informat ieri Parchetul National Anticoruptie. Proaspat arestatul pentru fapte de coruptie a contestat ieri arestarea lui. Instanta urmeaza sa decida daca acesta va ramane sau nu in arestul preventiv al Directiei de Cercetari Penale. Interesant este faptul ca, desi Ministerul Agriculturii si Alimentatiei Publice a sesizat Parchetul Curtii Supreme inca din aprilie 2001 cu privire la privatizarea frauduloasa a Jimtim, a fost nevoie de un an si jumatate si, desigur, de infiintarea PNA, pentru ca ancheta in acest dosar sa ajunga la autorii privatizarii frauduloase. Un alt aspect la fel de interesant este cel referitor la cele peste 4000 de hectare de teren arabil detinute de Domeniile Statului, concesionate in urma privatizarii Jimtim firmei celor doi italieni, concesionare la care nu s-a tinut cont de rigorile legii. Potrivit unui raport MAA, cei care au facut parte din comisia de concesionare a terenului, ca si reprezentantul ADS au fost pedepsiti de minister cu "mustrare" ori "avertisment" si cu sanctiuni financiare. Spre deosebire de alte cazuri semnalate de minister in acest raport, la care se faceau referiri cu privire la sesizarea procurorilor, in cazul vinovatilor de concesionarea "neglijenta" a terenului in favoarea celor doi italieni (lista cuprinde numele unor persoane cu functii importante), ministerul nu a sesizat Parchetul. Cel putin asa reiese din raport, in cazul in care nu cumva autorii lui "au uitat" sa faca preciz

Guvernul isi va asuma raspunderea pentru Codul Muncii

Ministrul Muncii, Marian Sarbu, a avut, ieri, consultari cu grupurile parlamentare ale PNL si PD pe marginea noului Cod al muncii, elaborat de Guvern. Prima intrevedere a fost cu liberalii, ministrul Sarbu anuntand intentia Guvernului de a-si asuma raspunderea in Parlament pentru Codul muncii, in luna decembrie sau la inceputul anului viitor. "Noi credem ca acest cod este facut in graba, fara consultarea temeinica a opozitiei, a sindicatelor si a ONG-urilor care activeaza in domeniu. In plus, noi am depus deja la Parlament un proiect de Cod al muncii. Or, daca Guvernul recurge la procedura asumarii raspunderii, proiectul nostru nu mai poate fi dezbatut", ne-a declarat purtatorul de cuvant al PNL, deputatul Eugen Nicolaescu. Nici parlamentarii democrati nu sunt multumiti de prevederile acestui act normativ. Constantin Balalau, presedintele Comisiei de munca si protectie sociala din Senat, a afirmat ca noul cod este "facut pe genunchi", insuficient elaborat si contine prevederi contradictorii, acordand o importanta sporita intereselor angajatorilor, in defavoarea angajatilor.

Sotia unui impresar de fotbal va reprezenta Romania la Mrs. World

Cateva doamne casatorite, cu varste cuprinse intre 20 si 45 de ani, au pasit luni seara pe scena Operei Romane, unde a avut loc finala Mrs. Romania World 2002. Finala nationala a reprezentat totodata si un fel de repetitie generala pentru internationalele "Mrs. World", care vor fi gazduite in premiera mondiala de Bucuresti, in primavara anului viitor. Juriul, prezidat de senatorul Simona Marinescu si secundat de un altul format din reprezentantii presei si ai sponsorilor, n-a avut deloc o treaba usoara. Lipsa experientei le-a dat de furca nu doar organizatorilor si concurentelor, ci si membrilor juriului (din care au facut parte, printre altii, Cornel Dinu de la Dinamo si Daniel Marian Vanghelie - primarul sectorului 5). Intre cele patru etape obligatorii - tinuta de zi, de seara, costum popular si proba de talente, aptitudini si interviu - s-au succedat o serie de inadvertente. Prima, si cea mai nefericita, s-a produs dupa cea de-a doua proba. Dupa ce singure si-au complicat misiunea chinuindu-se sa retina tot felul de maxime si cugetari, cele 15 concurente s-au blocat atunci cand presedinta juriului a anuntat repetarea probei abia incheiate. Motivul - juriul notase cu acelasi punctaj doua dintre concurente si doamnele pentru etapa urmatoare, in hartiile membrilor juriului, figurau cu una in plus. Situatia a fost depasita prin repetarea probei cu citate (tot ce le lipsea emotionatelor doamne, dovada ca unele au uitat citatul, altele autorul). Cea de-a 16-a concurenta (trimisa in culise initial), Nadia Rata din Targu Mures, a terminat concursul pe locul III!. Lucru care a lasat loc de interpretari, chiar daca ea s-a numarat printre favoritele publicului. Locul II a fost ocupat de Camelia Laszlo (29 ani), profesoara de inot in Arad. Castigatoarea Mrs. Romania World 2002 se numeste Raluca Florentina Puscoci, are 20 de ani si e sotia impresarului de fotbal Sica Puscoci. Cuplul are o fetita de aproape 4 ani. Premiul special din partea presei i-a revenit doamnei Ibi Cristea (45 ani) din Sibiu, mama a doua fete, una de 18, cealalta de 21 de ani. Premiile au constat in bani si in produse puse la dispozitie de sponsori, astfel: 5000 de dolari - locul I, 3000 dolari - locul II si 1000 de dolari - locul III.

Salmonella de origine animala nu este un pericol pentru sanatate

Recent, a aparut in Monitorul Oficial Norma sanitar veterinara privind producerea, comercializarea si utilizarea carnii separate mecanic, asa-numitul MDM. Potrivit lui Liviu Harbuz, secretar de stat in Ministerul Agriculturii, punerea in aplicare a normei va diminua mult riscul toxiinfectiilor cu bacteria Salmonella, crescand sansele de depistare a acesteia. Intre prevederile normei se numara si obligatia inscrierii pe eticheta a prezentei MDM in compozitia preparatelor din carne. Salmonella de origine animala nu reprezinta un pericol pentru sanatate din punct de vedere sanitar veterinar - a explicat Liviu Harbuz, precizand ca in perioada urmatoare toate unitatile care utilizeaza MDM vor trebui sa se autorizeze, iar controlul sanitar-veterinar va fi mult mai strict decat in prezent, desi, in ultimii 10 ani, in Romania nu s-a inregistrat nici un caz de toxiinfectie alimentara cu Salmonella de origine animala.

Masliniada

Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca va organiza marti, 26 noiembrie 2002, la sediul din str. Valter Maracineanu nr. 1-3, et. 4, sector 1, Bucuresti, selectia pentru ocuparea a aproximativ 100 de locuri de munca in domeniul agriculturii in Spania, pentru recoltarea maslinelor pentru campania 2002-2003. Persoanele interesate trebuie sa fie de sex masculin si sa indeplineasca mai multe conditii specifice impuse de angajatorul spaniol: 1. sa aiba experienta in agricultura, care sa fie dovedita cu cartea de munca, adeverinta ca au lucrat la societati de profil agricol sau adeverinta de la primarie ca sunt detinatori de terenuri agricole pe care le lucreaza; 2. cunostinte minime de limba spaniola; 3. sa aiba varsta cuprinsa intre 20 si 40 de ani, 4. sa fie apti din punct de vedere medical, 5; sa nu aiba antecedente penale. La selectie vor participa persoanele inscrise in banca de date a O.M.F.M., care vor fi instiintate in scris, precum si cele preselectate de pe raza judetului Bistrita prin Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca Bistrita-Nasaud. De asemenea, la selectia de la sediul O.M.F.M. vor participa numai persoanele care vor avea asupra lor, pe langa buletin de identitate si pasaport, si instiintarea scrisa de la Oficiu si/sau adeverinta de la A.J.O.F.M. Bistrita-Nasaud. La selectie vor fi apreciate cunostintele privind manevrarea utilajelor agricole si posesia unui carnet de conducere. Contractele de munca vor avea o durata de doua luni, in provincia Granada, salariul fiind de 29,23 euro pe zi, in conformitate cu salariul stabilit prin conventia pentru provincia amintita pentru categoria muncitorilor necalificati sezonieri. Cazarea lucratorilor va fi pe contul proprietarilor intreprinderilor angajatoare, iar cheltuielile pentru costul calatoriei dus-intors, de aproximativ 200 de euro, vor fi avansate de firmele spaniole, muncitorilor urmand sa li se retina din salariu un procent de 30% din aceasta valoare.

Mancare stricata la restaurantul unde a dejunat Brigitte Bardot

Restaurantul bucurestean Golden Blitz, la care a fost invitata sa manance celebra Brigitte Bardot in timpul vizitei din anul 2000 in Romania, isi serveste clientii cu produse stricate. In urma unui control recent al inspectorilor Oficiului pentru Protectia Consumatorilor, la respectivul restaurant s-au gasit produse care nu au ce cauta decat intr-un tomberon, nu intr-un local cu pretentii. Preparate din carne alterate, macrou afumat expirat, carne tocata oxidata, carnati stricati, zacusca congelata - toate acestea ajungeau in farfuriile clientilor. Inspectorii OPC au confiscat si distrus toate produsele gasite in neregula si au amendat societatea cu 20 milioane de lei. De asemenea, restaurantul Golden Blitz va ramane in supravegherea inspectorilor OPC. In cazul in care un consumator constata ca mancarea pe care o serveste la un restaurant este stricata, acesta trebuie sa anunte conducerea localului. Potrivit legii, societatile sunt obligate sa-si despagubeasca pe loc clientii si sa retraga de la consum alimentele alterate.

390.000 de lei iesiti din circulatie - averea unei batrane de 91 de ani

"Is bani curati. I-am tinut in cutie de zinc". Batrana Elena Manastireanu, de 91 de ani, din comuna timiseana Remetea Mare, cauta prin gramada de haine "averea" pe care a strans-o in ultimii ani. 78 de bancnote de 5.000 de lei au fost adunate cu grija si acuma stau legate cu o funda intr-un sac verde. Banii nu mai au nici o valoare, insa, pentru femeia inalta pana la clanta usii, fiecare ban isi are povestea lui. Cu degetele crapate si pline de noroi, Elena mangaie fiecare bancnota, in timp ce ofteaza: "La tata am fost fata gospodina. Toata viata am muncit. N-am furat de la nimeni nimic. Toate hainele-s ale mele, lucrate cu greu". Femeia sta acum intr-o bojdeuca, fara lumina, chiar in buricul comunei, langa soseaua nationala Timisoara - Bucuresti. Zidurile casei dau sa cada peste incaperea unde batranica si-a adunat toata agoniseala de-o viata. Langa o soba metalica daramata, femeia incearca sa puna in ordine cativa saci de rafie, plini cu haine si cateva paturi. "Le-am adus din Moldova, cand am venit in Banat, inainte de '89. Barbatul mi-a murit la razboiul mondial si cei patru copii s-au prapadit dupa aia, de foamete", isi aminteste batrana. "Nu mai pot, maica, ma dor toate oasele, ca am muncit in gradina la vecina, ca sa fac bani, sa am de inmormantare, cand m-oi duce la mama. Poate-i mai bine acolo. Pensie am 200 (de mii lei - n.n.) si mi-au promis un ajutor de la Primarie de 400.000". In timp ce Elena Manastireanu isi ascundea cu grija bancnotele de 5.000, cativa oraseni au venit sa-i aduca lemne, ca macar grija focului sa n-o aiba la iarna. N. red. Ziarul Adevarul face un apel la Banca Nationala a Romaniei sa schimbe banii iesiti din circulatie ai batranei.

Hotel Ambasador se bate cu Primaria pentru un loc de parcare

Scandal pe Magheru, in fata Hotelului Ambasador, unde reprezentantii Primariei Capitalei (PMB) s-au luat la cearta cu angajatii societatii de turism. Motivul - planurile inclinate metalice pe care cei de la "Ambasador" le-au amplasat in dreptul hotelului pentru a permite autocarelor accesul pe trotuar. "Ambasador" a solicitat Comisiei Tehnice de circulatie din cadrul PMB o autorizatie pentru construirea unor alveole asemanatoare celor de la hotelul invecinat, "Lido", unde pot opri autocarele, taxiurile etc., "Ambasador" neavand parcare. Comisia a respins cererea, insa societatea s-a adresat instantei, care a dat o sentinta definitiva in favoarea "Ambasador"-ului. Presedintele comisiei, Gheorghe Udriste, ne-a declarat ieri ca, in final, se va gasi o solutie de compromis, astfel incat hotelul sa-si poata desfasura normal activitatea.

Declaratiile CAS ale angajatilor din Bucuresti se depun in Calea Vitan nr. 6

Inregistrarea declaratiilor nominale CAS se face in perioada 10-20 ale fiecarei luni pentru luna anterioara, programul de lucru cu publicul fiind intre orele 7,30 si 18,30. Incepand cu data de 10.X.2002, declaratiile privind evidenta nominala a asiguratilor si a obligatiilor de plata catre bugetul asigurarilor sociale de stat se inregistreaza pentru toate sectoarele capitalei la Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti cu sediul in Calea Vitan nr. 6, la ghiseele 1-12 "Inregistrari declaratii nominale CAS". Indiferent de numarul de salariati, toti angajatorii sunt rugati sa depuna declaratiile nominale atat pe hartie, cat si pe suport magnetic. Informatiile suplimentare le puteti solicita la numerele de telefon: 326.05.56; 326.05.58 interioare 150, 151, 152, 153.

Vizita presedintelui Bush in Romania afecteaza si Divizia A

Programata initial pentru sambata, de la ora 14, partida dintre Dinamo si FC Brasov, din cadrul etapei a XIII-a a Diviziei A, a fost amanata pentru duminica, la aceeasi ora. Motivul il reprezinta vizita pe care presedintele Statelor Unite, George W. Bush, o face in Romania, dupa cum a explicat secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru. "Reprezentantii Jandarmeriei ne-au cerut sa schimbam ziua de disputare a meciului deoarece sambata se va afla in Romania presedintele Bush si atunci va fi foarte greu sa se asigure securitatea si pentru acest eveniment, dar si pentru un meci de fotbal, mai ales ca stadionul Dinamo se afla in centrul orasului", a spus Alexandru. In aceste conditii, duminica se vor disputa trei meciuri pe cat de importante, pe atat de interesante, in afara de Dinamo-FC Brasov fiind programate si intalnirea Steaua-Farul, de la ora 15, si derby-ul Rapid-FC National, de la ora 17, acesta urmand a fi transmis in direct de postul Pro TV.Vizita presedintelui Bush in Romania afecteaza si Divizia A

Romanii vor sa faca de neuitat ultima editie a CM de gimnastica pe aparate

Astazi vom trai primele emotii la Campionatele Mondiale de gimnastica pe aparate, pentru ca, de la ora 15, ora Romaniei, incep calificarile in concursul feminin. Un motiv in plus de emotie pentru gimnastele si gimnastii participanti la acest concurs, din Romania, ca si din restul lumii, il reprezinta caracterul special al mondialelor gazduite de Debrecen. Federatia Internationala de Gimnastica (FIG) a decis, in urma unor critici primite din partea catorva federatii cu "greutate" in gimnastica mondiala, sa renunte la CM pe aparate, printre cei mai ferventi sustinatori ai acestei idei fiind Nicolae Vieru, presedintele FR de Gimnastica si vicepresedintele FIG. In aceste conditii, mondialele de la Debrecen vor intra in istorie ca ultimele CM pe aparate, iar delegatia noastra isi doreste enorm sa castige cat mai multe medalii, pentru a face cu adevarat de neuitat acest concurs. Astfel, prima gimnasta din Romania care va urca pe podium pentru exercitiul din calificari este Sabina Cojocar, la sarituri, urmata fiind de Andreea Raducan. Sabina isi va incheia repede exercitiile pentru ca in programul stabilit de organizatori ea este programata sa concureze la sol imediat dupa Raducan. Cojocar si Raducan vor evolua in subdiviziunea a doua a calificarilor, in timp ce Oana Petrovschi si Oana Ban fac parte din subdiviziunea a treia. Petrovschi intra in prima rotatie la paralele si in cea de-a patra rotatie la sarituri, in vreme ce Ban va evolua la barna in rotatia a doua si la sol in cea de-a treia rotatie. In afara gimnastelor, tara noastra va fi reprezentata in calificari, ca si in semifinale, de cativa arbitri. Astfel, azi, in calificarile la feminin, Anca Grigoras este in comisia de la sarituri, in vreme ce Olga Didilescu va fi in juriul de la sol, ipostaza in care se regaseste si in semifinale. In ceea ce priveste concursul masculin, tara noastra este mult mai bine reprezentata, in conditiile in care Adrian Stoica, secretarul general al F.R. de Gimnastica, este presedintele Comisiei de Arbitraj, iar Dan Grecu este seful arbitrilor de la paralele, atat in calificari, cat si in semifinale. Apoi, Augustin Pop este in juriu la bara, in calificari, iar Dan Apolzan in juriu la inele, in semifinale. In afara acestor romani, intalnim compatrioti si in alte sectoare, cum ar fi cel al centrului de presa. Acesta este condus de Ildiko Antal, cea care din 1994 organizeaza toate centrele de presa la competitiile internationale de pe teritoriul Ungariei. Pana in 1989, insa, Ildiko, acum in varsta de 32 de ani, a locuit in Romania, la Gheorgheni, unde s-a si nascut, dar, dupa ce a incercat sa intre in Targu Mures la actorie si nu a reusit, a plecat in Ungaria cu speranta ca va avea mai mult noroc. Ceea ce s-a intamplat, ea fiind, acum, detinatoarea unei agentii private de stiri si cea mai apreciata organizatoare a centrelor de presa. Alti trei romani care vor reprezenta Ungaria sunt gimnastii Levente Fekete, Magyari Zsolt si Arpad Takacs. Primul dintre ei, desi nascut la Targu Mures, a ales sa concureze pentru echipa masculina a Ungariei, in care este titular si pentru care va concura la inele si paralele. Arpad si Magyari, nascuti, de asemenea, in Targu Mures, nu vor intra in concurs, pentru ca sunt doar rezerve. Si parca pentru a demonstra cat de stransa este relatia dintre Romania si Ungaria, Marius Urzica a fost abordat luni seara de un fost jucator de sah maghiar, care i-a spus ca sunt rude prin alianta. "A venit la mine si mi-a spus ca sotia sa, care este din Romania, imi este verisoara, si probabil ca asa este chiar daca eu nu o cunosc", a spus Urzica, singurul sportiv din delegatia noastra care vorbeste ungureste.

Il Calcio, la un pas de a fi suspendat

Potrivit site-ului datasport.it., ca urmare a incidentelor violente produse dupa unele meciuri disputate duminica, presedintele Asociatiei Italiene a Fotbalistilor, Sergio Campana, a propus, luni, suspendarea campionatului Italiei pentru o perioada de cel putin sase luni. "Suntem foarte, foarte preocupati de ceea ce se intampla in fotbal, pe teren, in tribune, in afara stadioanelor. Este deprimant sa constati ca cele mai grave atentate impotriva credibilitatii fotbalului sunt opera unor protagonisti ai acestui sport, care, evident, nu isi dau seama cat de periculos este comportamentul lor. Daca asa arata fotbalul atins de o criza economica fara precedent, cu repetate episoade de violenta, ar trebui suspendat campionatul pentru cel putin sase luni, pentru a ne gandi al ceea ce se intampla si la ce trebuie facut pentru a evita incidentele", a explicat Campana. "Italia fotbalistica intre violenta si isterie", titreaza la randul lui cotidianul "Gazzetta dello Sport", prezentand filmul incidentelor violente produse pe intreg teritoriul Italiei la unele partide de fotbal. Exemplul cel mai elocvent il reprezinta agresarea chiar pe teren a portarului echipei Messina, Emanuele Manitta, in partida de la Cagliari, de doi suporteri ai formatiei gazda, care l-au lovit cu pumnii. In urma acestui incident, meciul a fost suspendat, presedintele clubului Cagliari declarand ca a fost santajat de suporteri, care doreau sa li se dea bani pentru a avea un comportament corespunzator. Intr-un alt meci, intre Como si Lazio Roma, scor 1-3, dupa un gol anulat echipei gazde, suporterii au incercat sa intre pe teren si au provocat conflicte dupa meci, in vreme ce la Bergamo, unde s-a disputat partida Atalanta-Brescia, scor 2-0, antrenorul oaspetilor a fost nevoit sa paraseasca stadionul sub escorta fortelor de ordine. Nici in Serie B situatia nu este mai pasnica, inaintea inceperii meciului dintre Napoli si Lecce, un suporter a fost lovit de noua ori cu un cutit in picior, pentru ca, dupa intalnirea dintre Livorno si Ascoli, suporterii celor doua formatiuni au intrat in conflict, doi politisti fiind raniti, iar un suporter al formatiei toscane a gasit o bomba, care i-a explodat in mana.

"Nici Dracula nu poate ajuta Romania"

ntr-un articol intitulat "Romania nu poate fi un rival pentru Spania", cotidianul "Mundo Deportivo" noteaza, in editia de ieri, ca "nici chiar Contele Dracula transformat in pivot nu ar putea pune in pericol victoria selectionatei de baschet a Spaniei in fata Romaniei, in grupele semifinale ale Campionatului European din Suedia, din 2003", publicatia citata comparandu-l astfel pe baschetbalistul Ghita Muresan cu "infricosatorul personaj Dracula". Ziarul spaniol mai noteaza ca este posibil ca Muresan, care a fost pe punctul de a se transfera la echipa de baschet din Barcelona, in urma cu zece ani, sa nu evolueze foarte mult in meciul cu Spania, desi Federatia Romana de Baschet l-a inclus in lista jucatorilor convocati pentru confruntarea cu nationala iberica. Aflata pe locul 4 in grupa, Romania va intalni, azi, de la ora 18,00, la Cluj, selectionata Spaniei, dupa aceasta partida selectionata noastra urmand sa joace in deplasare, impotriva Greciei (23 noiembrie) si Belgiei (26 noiembrie).

Generalul cauta revansa

chipa nationala de fotbal a Romaniei a fost primita la Timisoara cu multa bucurie. Sute de fani ai Nationalei s-au adunat ieri la portile stadionului "Dan Paltiniseanu", insa accesul publicului a fost interzis la antrenamentul oficial al tricolorilor, Anghel Iordanescu motivand ca "a fost un antrenament tactic. Practic, de la reunirea lotului a fost singurul antrenament la care am avut echipa in formatie completa". Tricolorii au sosit la Timisoara cu o cursa Charter, la ora 11, alaturi de acestia aflandu-se si Gheorghe Hagi, care de altfel a insotit nationala tot timpul. "Priviti-l ca pe un rege in actualitate. L-am invitat la toate deplasarile echipei nationale pe Gica Hagi, care imi este si prieten, si coleg, si un om care ne ajuta foarte mult. Gheorghe Hagi se va intoarce in fotbalul mare si va asigur ca va fi un antrenor mare", a spus Iordanescu. La meciul de astazi cu echipa Croatiei, pe langa accidentatii Iulian Filipescu si Paul Codrea, Generalul nu va putea conta pe Adrian Mutu, caruia i s-a umflat genunchiul accidentat. Dupa antrenament, Iordanescu a spus ca se astepta ca terenul sa fie mai bun, dar "avem promisiuni ca dupa antrenamentul croatilor terenul va fi tavalugit si udat, pentru ca maine sa fie pregatit cum trebuie, insa este mult mai bun decat ce a fost pe Ghencea". Cat priveste meciul oficial din primavara viitoare cu Danemarca, Iordanescu a declarat ca spera ca terenul de pe "Lia Manoliu" sa fie la standardele promise de oficiali. Dupa antrenament, jucatorii nationalei au fost asaltati de zeci de fani, care le-au cerut autografe, iar cele mai interesante semnaturi s-au dat pe steaguri tricolore si pe cascheta unui agent de la Circulatie. Gica Popescu a catalogat ca fiind "o idee buna" ca nationala Romaniei sa joace si in afara Bucurestiului. De partea cealalta, croatii nu vor putea conta pe Robert Kovaci si Dario Simici, singurul jucator care a evoluat si in partida Romania-Croatia, scor 0-1, din optimile de finala ale mondialelor din Franta. "Jucam contra unei echipe care, momentan, este mai buna decat noi. Sper sa putem atinge nivelul acestei echipe pana in anul viitor, la meciurile din preliminariile Euro 2004", a spus selectionerul Otto Barici. Antrenamentul oaspetilor s-a desfasurat incepand cu ora 16, si a fost deschis publicului. Jandarmeria a anuntat masuri exceptionale de securitate pentru amicalul Romania - Croatia. Cei aproximativ 400 de luptatori din cadrul Batalionului 87 Mobil vor intra in dispozitiv in zona stadionului timisorean inca de la 11,30. Spectatorii vor avea acces pe stadion incepand cu ora 12, insa vor fi supusi unor controale stricte, fiind interzise obiectele care, intr-un fel sau altul, ar putea afecta securitatea jucatorilor. "Jandarmeria va asigura, de asemenea, securitatea hotelurilor Continental si Boavista, unde sunt cazate cele doua echipe", a precizat lt. Marius Anghelescu, purtatorul de cuvant al Comandamentului Jandarmeriei din Timisoara. Suporterii timisoreni au anuntat pentru astazi un show de zile mari, pentru a fi cu adevarat cel de-al 12-lea jucator, iar echipa Croatiei va fi sustinuta de 50 de suporteri si 150 de oficiali.

Miu: "Steaua are nevoie de mine"

Pentru Iulian Miu, suspendarea pana la finele contractului primita vineri din partea conducerii Stelei pare sa nu fi avut nici un efect. Fundasul se antreneaza in continuare cu echipa de tineret, iar atitudinea pe care o afiseaza nu este deloc a unui om plin de griji. "Eu suspendat? Cine a zis? Eu nu stiu nimic de asta. Dupa cinci zile in care am avut probleme medicale am revenit la antrenamente. Ma pregatesc si pot juca si duminica impotriva Farului. Eu zic ca Steaua are nevoie de mine, s-a vazut si la Arad. UTA a marcat doua goluri si inca mai putea sa dea. Eu sunt gata sa joc din nou pentru Steaua", a spus, la finalul antrenamentului de ieri, Miu. Internationalul roman nu a parut afectat nici de absenta sa de pe lista selectionerului Anghel Iordanescu pentru intalnirea de astazi cu Croatia: "E doar un meci amical. In iarna am sa semnez cu o alta echipa si la anul, impotriva Danemarcei, sunt pe teren din nou". Lui Piturca ii e greu sa se mai gandeasca la titlu Tehnicianul Stelei a refuzat ieri sa ia in calcul posibilitatea de a-l readuce pe Miu de la tineret, desi e clar pentru toata lumea ca echipa sa are mari probleme in defensiva. "Cazul Miu este inchis definitiv. Nu ma mai intereseaza absolut deloc", a spus Piti. Vorbind despre situatia Stelei din momentul de fata, antrenorul a admis ca echipa traverseaza o perioada dificila: "Imi e greu sa ma gandesc acum la titlu. Rapid a luat un avantaj mare, dar pana la sfarsit se pot intampla multe. Poate ca si ei vor avea o perioada slaba, ca asta prin care trecem noi. Noi avem jucatori valorosi, dar nu e suficient. Mai trebuie ca ei sa si demonstreze asta pe teren". Pentru infrangerea de la Arad, jucatorii stelisti nu vor fi amendati, insa la finele turului conducerea va face o analiza a rezultatelor si atunci ar putea da unele sanctiuni. Nu se ia insa in calcul rezilierea contractelor unora dintre ei.

Kahn, Ronaldo si Zidane se bat pentru titlul de cel mai bun fotbalist al anului

FIFA a anuntat, luni, ca portarul german Oliver Kahn (foto), atacantul brazilian Ronaldo si mijlocasul francez Zinedine Zidane au fost nominalizati la titlul de cel mai bun fotbalist din lume in anul 2002, numele castigatorului urmand a fi anuntat, pe 17 decembrie, in cadrul unei gale organizate la Madrid. Desemnat jucatorul editiei de anul acesta a Campionatului Mondial, din Coreea de Sud si Japonia, Oliver Kahn este primul portar nominalizat pentru titlul de cel mai bun fotbalist, de la infiintarea acestui premiu, in 1991. Pentru titlul de cea mai buna jucatoare de fotbal in anul 2002 candideaza laureata de anul trecut, americanca Mia Hamm, germanca Birgit Prinz si chinezoaica Sun Wen, la sondajul pentru desemnarea finalistilor participand peste 70 de antrenori ai selectionatelor feminine si 140 de tehnicieni ai reprezentativelor masculine.

La Farul, suspiciuni de non-combat in postul Craciunului

Meciul Farul-FCM Bacau a umplut de amaraciune inimile suporterilor constanteni. Nori negri n-au planat deasupra arenei ce poarta numele celui mai bun fotbalist roman al tuturor timpurilor; doar suspiciuni in ceea ce priveste pe cativa dintre purtatorii tricourilor albastre, care prin atitudine, prin comportament si evolutia execrabila au lasat senzatia ca nu se omoara prea mult cu firea si ca ar fi preferat un week-end liber, cu o plimbare in Mamaia, la palmieri, unui meci de Divizia A. S-a soptit pe la colturi ca o parte dintre fotbalisti au intrat pe gazon doar pentru a face figuratie, zvonurile fiind alimentate de prestatia bizara a unor jucatori precum Balan, Senin, Liviu Mihai, Dicu sau Cristocea. Nimeni din conducerea clubului nu le-a spus insa fotbalistilor sa tranteasca meciul; tot ceea ce li s-a cerut a fost sa joace fotbal si sa invinga. In conditiile in care conducerea clubului Farul le-a asigurat fotbalistilor toate conditiile de pregatire, cu care nu se pot lauda multe echipe din Divizia A, prestatii lamentabile precum cea din meciul cu Bacaul nu sunt tolerate. Drept consecinta, cinci jucatori au fost trimisi la tineret, anuntandu-se, de asemenea, amenzi usturatoare.

Tineretul joaca azi cu elvetienii

Selectionata under 21 a Romaniei intalneste in aceasta seara, de la ora 20, reprezentativa similara a Elvetiei, intr-un meci amical care se va disputa la Mogosoaia. Reuniti ieri, la Casa Fotbalului, elevii lui Nicolae Manea, care au avut cantonamentul la Izvorani, au efectuat aseara, de la ora 18, primul antrenament in vederea partidei cu elvetienii, partida pe care selectionerul echipei de tineret o considera o ocazie buna de a verifica jucatorii cu potential. Dupa ce ieri au avut in program doua sedinte de pregatire, junii tricolori nu au scapat nici azi, in ziua jocului, de antrenament, o ultima repetitie pentru amicalul de asta-seara avand loc la ora 11, pe terenul pe care se va juca partida. Desi pare mai degraba o intalnire de palmares, a cincea dintre cele doua selectionate, partida din aceasta seara, la care vor asista si componentii nationalei de seniori, pare mult mai importanta decat la prima vedere, atat pentru elvetieni, care considera jocul un bun prilej de pregatire, cat si pentru elevii lui Nae Manea. Asta mai ales daca tinem cont de faptul ca tineretul nu a avut o evolutie prea multumitoare in campania de calificare la Euro 2004, iar jocul cu elvetienii reprezinta un test cat se poate de util in vederea urmatoarei confruntari din preliminarii.

Pavel a terminat anul pe locul 26

Cu un total de 245 de puncte, jucatorul roman de tenis Andrei Pavel ocupa locul 26 din clasamentul ATP Champions Race la finalul acestui sezon, aceasta fiind pentru Pavel si cea mai buna pozitie ocupata la sfarsitul unui sezon. Adrian Voinea a incheiat anul pe locul 63 in ierarhia mondiala, cu un total de 114 puncte, in vreme ce Victor Hanescu se afla pe pozitia 155 ATP, cu 14 puncte. Razvan Sabau a acumulat doar 3 puncte si ocupa locul 235, Gabriel Trifu s-a clasat, cu un punct mai putin, pe pozitia 283, iar Ion Moldovan, care a acumulat un singur punct ATP in 2002, este numarul 292 in lume. In fruntea ierarhiei se afla australianul Lleyton Hewitt, cu 897 puncte, urmat de americanul Andre Agassi (679 puncte) si Marat Safin, din Rusia (569 puncte).