joi, 19 februarie 2009

Studentii craioveni au abonament la portofelul parintilor

Cei 220 - 280 de lei pe care un student craiovean ii primeste pentru rezultatele bune la invatatura dispar repede din portofel in drumul de la casierie si pâna in camera de camin.

Cu toate ca Legea invatamântului prevede ca bursele studentilor sa acopere integral cheltuielile de masa si cazare, bursierii craioveni stiu ca adevarata bursa o gasesc in portofelele parintilor si nu in cele doua-trei sute de lei cu care sunt rasplatiti pentru rezultatele lor. Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC) a refuzat majorarea burselor, motivând ca nu sunt fonduri suficiente. In acest an, patru studenti craioveni beneficiaza de bursa de performanta in valoare de 280 de lei, 2.263 de studenti au burse de studiu in valoare de 220 de lei, iar 421 de studenti au burse de merit de 250 de lei. Aproximativ 500 de studenti primesc burse sociale de 160 de lei pe luna din partea Universitatii din Craiova, iar o data pe semestru institutia craioveana acorda ajutoare sociale de 160 de lei. In primul semestru al acestui an universitar, 264 de studenti au beneficiat de acest ajutor.

„Am crezut ca daca invat bine ii scutesc pe ai mei de bani“

Bursierii craioveni nu traiesc doar cu cele doua sute de lei pe care le primesc si stiu ca fara ajutorul parintilor nu s-ar putea mentine in fruntea listelor cu notele la examene pentru ca ar trebui sa se angajaze ca sa câstige un ban in plus
. „Sunt bursiera de când am intrat in facultate si am luat mereu când bursa de merit, când bursa de studiu, dar banii din bursa nu mi-ar ajunge o luna ca sa ma intretin. Am crezut ca, daca invat bine, ii scutesc pe ai mei de bani, dar fara ce-mi dau ei nu as putea pentru ca trebuie sa imi platesc cazarea, cartile si mâncarea atunci când nu ma duc acasa sa fac aprovizionarea. Preturile sunt mult prea mari pentru bursele pe care le primim si avem si noi nevoie de haine, cosmetice si un pic de distractie ca sa putem spune ca ducem o viata
de student normala. Nu stiu ce e mai bine ca sa câstigi un ban in plus ca student, sa te angajezi si sa lasi invatatul pe plan secund sau sa iei bursa?“, a spus Maria S., bursiera de la Facultatea de Litere, Istorie si Filosofie din cadrul Universitatii din Craiova.

Hrana de trei lei pe zi pentru un bursier

Bursierii craioveni vor inainta o scrisoare de protest MEdC prin care vor care majorarea burselor. „Am inceput o campanie
din strângere de semnaturi si vom protesta in acest fel fata de refuzul ministerului de a majora bursele. Cum MEdC nu ia in serios decât protestele scrise, bursierii s-au conformat si ii vor trimite nemultumirile lor. Ai nevoie de bani ca sa te intretii si daca dai un milion pe cazare, restul de bani iti ramân pentru mâncare. Adica un bursier trebuie sa mânânce de trei lei pe zi. Cartile si hainele nu le mai punem in calcul. Cu o bursa de 600 - 700 de lei altfel s-ar descurca un student si ar exista si o concurenta mai mare, dar studentii nu sunt stimulati de actualele burse“, a explicat Stefan Durla, presedinte de onoare al Sindicatului Studentilor din Facultatea de Matematica Informatica SSMI.

Mai putini bursieri cu burse mai mari

Conducerea Universitatii din Craiova considera insa ca atâta timp
cât fondul alocat burselor nu se va mari, numai reducerea numarului de bursieri va duce la cresterea acestora. „Bursele sunt stabilite impreuna cu reprezentantii studentilor si am tinut cont de parerea lor. Acestia au avut de ales, fie se acorda burse mai mari pentru mai putini beneficiari, fie burse mai mici pentru mai multi studenti cu rezultate bune. Au ales a doua varianta. Studentii trebuie insa sa pledeze ca fondul de burse alocat Universitatii sa fie mai mare“, a spus Lucian Buse, prorectorul Universitatii din Craiova. Acesta este de parere ca bursele ar trebui sa fie prioritare pentru studentii saraci si nu ar trebui sa se acorde bani celor care invata. „Cred ca ar trebui regândit intregul sistem
de burse deoarece aceste sume de bani acordate de stat ar trebui sa fi prioritare pentru studentii care nu au posibilitati materiale si nu pentru cei care invata bine. Aceasta este datoria lor de studenti si nu trebuie platiti ca sa invete“, a precizat Buse.

Cum ajungi bursier

Pentru a lua bursa de merit, un student craiovean trebuie sa fie integralist si sa aiba o medie minima de 9.80 pentru Litere, Istorie-Filosofie, Teologie, Drept, Educatie Fizica si Sport, Stiinte Economice si Colegii Universitare si media minima de 9.50 pentru Facultatile de Mecanica, Electrotehnica, Electromecanica, Calculatoare si Electronica, Automatica, Agricultura, Horticultura, Fizica, Chimie, Matematica-Informatica. Bursele de studiu se acorda studentilor la zi care sunt integralisti si au media minima de 8.00 pentru Facultatile de Litere, Istorie-Filosofie, Teologie, Drept, Educatie Fizica si Sport, Stiinte Economice si Colegii Universitre si 7.50 pentru celelalte facultati.