numite categorii de persoane ar putea fi exonerate de raspundere in privinta colaborarii cu Securitatea, ca politie politica, in cazul in care anumite amendamente aduse Legii CNSAS ar trece de Parlament. Trei ar fi numele pentru care, in prezent, Parlamentul României se lupta pentru modificarea Legii CNSAS si pentru care mai multi senatori au introdus amendamente absurde cu privire la definitia colaboratorului cu regimul opresiv al Securitatii. Prima este Mona Musca, fost deputat PD-L, care a primit o sentinta judecatoreasca definitiva si irevocabila si care, in prezent, este cercetata penal pentru fals in declaratia pe propria raspundere. Al doilea este Dan Voiculescu, fost senator PC, care la rândul sau a primit verdict de colaborare, insa care se judeca astazi cu CNSAS, iar al treilea este fostul ministru al justitiei Rodica Stanoiu.
Ca urmare a deciziei Comisiei juridice prin care senatorii juristi au redefinit notiunea de colaborator al Securitatii, trei actuali parlamentari pentru care CNSAS a dat verdict de colaborare cu politia politica, Mona Musca, Dan Voiculescu si Rodica Stanoiu, ar putea scapa basma curata. Astfel, fostul lider conservator Dan Voiculescu ar putea scapa de spectrul pseudonimului Felix si s-ar putea înscrie în cursa electorala pentru fotoliul de senator, chiar daca, initial, Colegiul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a decis, în vara anului 2006, ca acesta a colaborat cu Securitatea. Asta pentru ca, in urma cu doua zile, Comisia juridica a Senatului a decis ca înaltii prelati si preotii sa nu mai fie verificati de CNSAS, iar fostii nomenclaturisti PCR sa nu mai fie asimilati colaboratorilor, abrogând astfel o serie de prevederi din Legea accesului la propriul dosar
si din Ordonanta Guvernului emisa dupa decizia Curtii Constitutionale. Senatorii-juristi au decis, de asemenea, redefinirea notiunii de colaborator printr-un amendament PSD. Conform hotarârii comisiei, colaborator este persoana care a furnizat cu intentie informatii Securitatii, coroborat cu alte probe. Amendamentul a fost votat cu majoritate, înregistrându-se un singur vot împotriva si o abtinere.
In instanta, legea nu se aplica retroactiv, dar judecatorii pot tine cont
de ea
În masura în care noua lege va fi publicata în “Monitorul Oficial”, fostul lider conservator s-ar putea prevala de noile prevederi ale acesteia în procesul prin care contesta verdictul CNSAS. Avocatii lui Dan Voiculescu ar putea sustine în instanta ca fostul lider conservator intra în categoria acelor „persoane care, având competente decizionale, juridice sau politice, au luat decizii la nivel central sau local cu privire la activitatile Securitatii”, persoane care, conform noilor prevederi, sunt excluse din categoria colaboratorilor. „Gardianul” a recurs la ajutorul unor experti în drept pentru a stabili în ce masura noile prevederi ale legii îi sunt favorabile lui Dan Voiculescu în procesul sau împotriva CNSAS. Avocatul Gheorghita Mateut, profesor universitar, a declarat, pentru „Gardianul” ca, în masura în care noua lege este publicata în “Monitorul Oficial” înainte ca Dan Voiculescu sa aiba o decizie definitiva, instanta ar putea tine cont de ea din oficiu sau la cererea avocatilor. Gheorghita Mateut a spus ca, în mod normal, în astfel de cazuri, instantele decid în conformitate cu principiul neretroactivitatii, potrivit caruia noua lege nu se aplica în trecut, în privinta deciziilor luate tinând cont de vechile prevederi. El a declarat ca noua lege, în varianta sa finala, poate cuprinde în dispozitivul ei anumite prevederi cu privire la retroactivitatea sa, adica poate reglementa ce se întâmpla în cazurile precum cel al lui Dan Voiculescu. Mateut a mai spus ca, în lipsa acestor prevederi clare, cazul se va judeca dupa dreptul comun. În aceasta situatie, avocatii fostului lider conservator sau chiar instanta ar putea ridica o exceptie care vizeaza tranzitorialitatea prevererilor legii în baza careia Voiculescu a primit un verdict de colaborare cu Securitatea. În acest caz, instanta de judecata ar putea tine cont de noile prevederi ale legii, chiar daca aceasta nu se aplica retroactiv.
Managerii Securitatii, exclusi la rândul lor de pe lista colaboratorilor
Senatorii-juristi au mai exclus din categoria colaboratorilor persoanele care, având competente decizionale, juridice sau politice, au luat decizii la nivel central sau local cu privire la activitatile Securitatii ori cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist, care au vizat îngradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Pe lânga fostii conducatori ai organului represiv de stat dinainte de 1989, pe aceasta lista pot fi incluse si persoane care au detinut functii de conducere in cadrul unor institutii asimilate, pâna la proba contrara, aparatului Securitatii statului. Cum ar fi diferite agentii si institutii de comert exterior despre care se presupune ca au activat sub acoperire ca agenturi ale fostei Directii de Informatii Externe, cum ar fi ICE Dunarea, Crescent, si, de ce nu, chiar ofiteri sau agenti acoperiti care au activat in cadrul agentiilor comerciale sau din strainatate, cum ar fi cei infiltrati in cadrul Agentiei Navale Navrom, de la Anvers.
(Andrei Tudor)
CNSAS l-ar putea contesta pe Andon
Surse din interiorul CNSAS au declarat, ieri, pentru “Gardianul” ca Sergiu Andon a incalcat legea prin calitatea pe care o are in procesul prin care CNSAS cere recunoasterea lui Dan Voiculescu drept colaborator al Securitatii. Presedintele fondator al PC este reprezentat în instanta de deputatul Sergiu Andon, dar si de avocatul Calin Zamfirescu, socrul ministrului justitiei, Catalin Predoiu. Sursele citate sustin ca Andon incalca un articol din Legea 161/2003 care arata ca “deputatul sau senatorul care, pe durata exercitarii mandatului de parlamentar, doreste sa exercite si profesia de avocat nu poate sa pledeze in cauzele ce se judeca de catre judecatorii sau tribunale si nici nu poate acorda asistenta juridica la parchetele de pe langa aceste instante.