Băsescu, omul de hârtie şi sticlă

e ce s-a înfoiat preşedintele Traian Băsescu din nou la presă? Fiindcă aşa face el, ciclic, exerciţii de întreţinere a virilităţii - ar fi răspunsul cel mai la îndemână după ieşirea regizată, de marţi seară, de la TVR. Privită mai atent, zborşeala prezidenţială a avut însă trei explicaţii foarte precise.

Traian Băsescu a vrut să desăvârşească planul de avarie, croit în grabă săptămâna trecută, menit să îl cureţe de balele scurse de pe obrajii pedeliştilor după sărutul greţos al lui Vadim. Desfăşurătorul acestei strategii de criză a cuprins câţiva paşi întinşi pe mai multe zile. După ce comunicatul oficial al Administraţiei Prezidenţiale, referitor la neimplicarea şefului statului în trocul
PD-L cu PRM, a ieşit şters şi neconvingător din faxuri, a venit prima delimitare făcută, public şi personal, chiar de Traian Băsescu. Pe aeroport, în faţa întrebărilor jurnaliştilor, a eschivat cu pieptul umflat a aroganţă: nu se ocupă preşedintele cu astfel de mărunţişuri, el are treburi mult mai importante de rezolvat (ştiţi, pacea planetară, anularea Marii Schisme, din astea).

N-a prea ţinut nici cu asta, că tot mai erau cârcotaşi care ziceau că e neverosimil ca micul Boc să fi ieşit din aria de acoperire a telecomenzii prezidenţiale. Şi atunci au fost scoase rând pe rând ultimele arme din rastel: Cezar Preda a ieşit să spună că doar Boc a ştiut, că el e singurul răspunzător, evident şeful statului habar n-avea. I-au urmat alte declaraţii la fel de precise sau mai confuze, dar care urmăreau acelaşi scop, să scoată bocul ispăşitor, pentru a-l exonera de orice răspundere pe iubitul conducător spiritual al partidului. Secvenţa finală: Emil Boc anunţă că şi-a luat un dos de palmă la Cotroceni, iar Traian Băsescu se declară umilit de ruşinoasa încuscrire a PD-L cu C.V.T. Toate în speranţa că măcar de data asta va fi crezut că nu a girat înţelegerea.
2. În completarea planului de mai sus, venea firesc atacul la presa denigratoare. Traian Băsescu nu poate avea niciodată un singur adversar. Un supererou nu se poate înfrunta decât cu zeci de duşmani, cu forţe venite din tenebrele comunismului şi ale capitalismului veros, cu hidra născută din împerecherea oligarhilor cu mogulii de presă şi cu securiştii supravieţuitori. Întotdeauna a avut inamici multipli, strânşi în coaliţii tip 322, iar atunci când nu îi avea a ştiut să îi imagineze pentru a se victimiza sau pentru a-şi pune mai bine în valoare victoriile. Atacul la trusturi de presă, cu tonomate sau cu oameni mirosind a petrol şi FNI, are acelaşi scop, să demonstreze cât de mare
şi puturoasă e conjuraţia căreia el trebuie să i se opună cu pieptul dezgolit.
3. Năpustirea asupra presei are însă şi un resort secret, dincolo de calculele pragmatice pentru ieşirea din povestea peremisto-pedelistă. Traian Băsescu are încă reflexe vii. Ştie că imaginea sa, aceea care i-a adus toate victoriile, e făcută de presă. Ziarele şi televiziunile l-au făcut să arate vânjos, înalt, frumos, haios. L-au purtat spre milioane de români pe care imaginea propagată i-a cucerit. Relaţia lui Traian Băsescu cu poporul a fost permanent intermediată de presă, strângerile de mâini, hăhăielile şi bătăile pe umăr pe viu neputând acoperi decât o parte infimă a alegătorilor cuceriţi în aceşti ani. Traian Băsescu simte, tocmai de aceea, că de aici i-ar putea veni şi căderea, cum a venit şi mărirea. Şi atacă preventiv. Un atac stupid, în care omul din hârtie şi din sticlă vrea să dea foc ziarelor şi să spargă ecranele televizoarelor.
Marime text a A Trimite pe email Comenteaza