sâmbătă, 29 august 2009

Premierii Romaniei si Ucrainei au decis relansarea schimburilor comerciale bilaterale

Aflat in vizita la Bucuresti, premierul ucrainean Anatolii Kinah, a discutat cu omologul sau roman, Adrian Nastase, despre posibilitatile de relansare a schimburilor comerciale bilaterale, al caror nivel este socotit de ambele parti ca insuficient. (In anul 2000, volumul schimburilor comerciale dintre cele doua tari s-a ridicat la aproximativ 286 milioane dolari, cu un sold negativ pentru Romania de 106 milioane dolari; anul urmator atingand 360 milioane dolari). Kinah si Nastase au semnat un acord de cooperare comercial-economica, acord care prevede liberalizarea comertului extern si lansarea mai multor proiecte in domeniul energetic, al transporturilor si in cel agricol. Cei doi sefi de guverne au discutat si despre continuarea lucrarilor la combinatul de minereuri de la Krivoi Rog. "Pentru a finaliza lucrarile la acest combinat este nevoie atat de resurse bugetare, cat si de investitii private pe care speram sa le obtinem in colaborare cu Romania, Slovacia si alte tari din zona", a declarat Anatolii Kinah. Premierul Nastase i-a prezentat oaspetelui sau propunerile partii romane privind modalitatile de continuare a lucrarilor la acest combinat, propuneri care vor fi analizate pana la sfarsitul lunii februarie de guvernul ucrainean. Nastase a afirmat ca unul dintre principalii beneficiari ai peletelor produse la Krivoi Rog ar putea fi Sidex, insa este necesar ca actualii proprietari ai combinatului de la Galati sa decida daca preiau o parte din creantele Romaniei rezultate din investitia efectuata in Ucraina, sau doresc sa participe la finalizarea lucrarilor de la Krivoi Rog. In privinta problemelor ramase in suspensie dupa semnarea Tratatului bilateral romano-ucrainean, se pare ca sunt sanse bune pentru solutionarea lor intr-un viitor apropiat. Anatolii Kinah crede ca Bucurestiul si Kievul vor ajunge la un acord in privinta clarificarii regimului frontierei de stat si a delimitarii platoului continental al Marii Negre pana la vizita pe care presedintele Ion Iliescu o va face in Ucraina, in prima jumatate a acestui an. Cea de-a 12-a runda de negocieri asupra acestor aspecte va avea loc in luna februarie la Bucuresti. "Am cazut de acord cu premierul Adrian Nastase ca aceasta problema trebuie rezolvata intr-un spirit constructiv, pentru a gasi solutii conforme dreptului international, integritatii teritoriale si intelegerilor interstatale. Sper ca, pana la vizita presedintelui Ion Iliescu in Ucraina, sa putem prezenta o serie de hotarari in acest sens", a declarat Anatolii Kinah.