sâmbătă, 29 august 2009

George W. Bush i-a pregatit pe americani pentru urmatoarea faza a razboiului contra terorismului

Tara noastra este in razboi, iar economia se afla in recesiune. Cu toate acestea, tara noastra nu a fost nicicand mai puternica", a declarat, marti, presedintele american, George W. Bush, care a prezentat in fata celor doua Camere ale Congresului primul sau discurs asupra Starii Natiunii. "Vom castiga acest razboi, ne vom proteja tara si vom relansa economia", a mai afirmat Bush la inceputul traditionalului discurs anual, care a durat 45 de minute si a fost difuzat in direct de toate posturile de televiziune americane. Cum era de asteptat, principala tema abordata de seful administratiei de la Washington a fost lupta impotriva terorismului. "Zeci de mii de teroristi bine antrenati sunt inca in libertate, in intreaga lume. Mii de asasini periculosi, antrenati sa ucida in toate modurile, deseori sustinuti de regimuri politice aflate in afara legii, se afla in intreaga lume, pe post de bombe gata sa explodeze", a avertizat presedintele. Bush a promis apoi ca SUA nu vor ezita sa actioneze impotriva "lumii subterane" a terorismului, citand in acest sens grupari extremiste precum Hamas, Hezbollah, Jihadul Islamic si Jaish-i-Mohamed. "Razboiul nostru contra terorismului nu este decat la inceput", a adaugat el, pregatindu-si compatriotii pentru viitoarele etape ale primului conflict international al secolului XXI. El a dezvaluit, apoi, ca "planurile unor centrale nucleare americane" si ale unor rezerve de apa potabila, precum si "harti ale unor orase americane, descrierea completa a monumentelor din SUA si din intreaga lume" au fost descoperite in Afganistan, "ceea ce confirma cele mai mari temeri ale noastre si demonstreaza amploarea sarcinii pe care trebuie sa o indeplinim". Pe intrega durata a discursului, liderul Casei Albe a omis sa pronunte numele lui Osama bin Laden. In schimb, presedintele a avertizat Iranul, Irakul si Coreea de Nord, tari ale caror eforturi in vederea achizitionarii de arme de distrugere in masa constituie "un pericol din ce in ce mai mare". El a afirmat ca SUA nu vor lasa aceste trei state sa indrepte arme de distrugere in masa impotriva teritoriului american. Referindu-se la securitate nationala, Bush a subliniat ca protectia americanilor si a teritoriului SUA constituie principala sa prioritate, dar acest lucru necesita eforturi financiare importante pentru a putea suporta si costurile unui razboi de un miliard de dolari pe luna. El a prevazut o crestere de 15 la suta a bugetului Pentagonului, ceea ce ridica suma destinata apararii la 366 de miliarde de dolari. "Bugetul acesta cuprinde cea mai importanta crestere a fondurilor pentru aparare din ultimii 20 de ani. Desi pretul libertatii si securitatii este ridicat, acesta nu va fi niciodata prea mare; il vom plati!", a declarat Bush. Presedintele i-a indemnat apoi pe americani sa efectueze doi ani de serviciu civil in nou infiintatul "Corp al Libertatii", a carui misiune va consta in ajutorarea comunitatilor defavorizate, solutionarea crizelor aparute pe teritoriul american si "demonstrarea generozitatii americane in lume". In acest "Corp al Libertatii" "vor fi mobilizati, in primul rand, medicii si infirmierii pensionari, pentru a actiona in caz de urgenta, voluntari care sa ajute politia si pompierii, precum si functionari postali la transporturile publice si la administratia cailor de comunicatii, persoane capabile sa identifice pericolele", a spus Bush. Tot aici, isi vor oferi serviciile cei ce doresc sa-i ajute pe copiii defavorizati, dezvoltand activitatile structurilor de intrajutorare. "In final, acest comandament va trebui sa contribuie la dezvoltarea celor mai sarace tari, in primul rand din lumea musulmana", a precizat liderul american. In alta ordine de idei, Bush a cerut Congresului sa se comporte "intr-un mod responsabil", sa-si reduca cheltuielile si sa voteze cat mai repede un program de relansare economica, program blocat, in momentul de fata, de majoritatea democrata din Senat. "Modalitatea de iesire din recesiune, de creare a locurilor de munca este realizarea cresterii economice prin incurajarea investitiilor in industrie si echipamente si prin accelerarea reducerii impozitelor, pentru ca oamenii sa aiba mai multi bani pe care sa-i cheltuiasca", a declarat seful administratiei de la Washington. Nu in ultimul rand, Bush s-a referit si la cazul Enron, afirmand: "In baza unor norme contabile mai riguroase si a unor criterii mai dure de comunicare a datelor financiare, companiile americane trebuie sa-si informeze mai bine angajatii si actionarii si sa se supuna unor criterii ireprosabile de comportament". In timpul discursului, presedintele a fost intrerupt frecvent de aplauzele membrilor Congresului si ale celor peste 100 de invitati speciali, intre care si rude ale victimelor atentatelor din 11 septembrie.