sâmbătă, 19 septembrie 2009

Presedintele PNTCD-Mures Dan Jiga - arestat pentru coruptie

Presedintele filialei PNTCD Mures, Dan Jiga, fost director general in cadrul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei Publice, a fost arestat preventiv de catre procurorii Parchetului National Anticoruptie. Mandatul emis luni seara de procurori este de 30 de zile si a fost dat pentru comiterea infractiunilor de trafic de influenta, luare de mita, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si contra intereselor publice, aflate in concurs real. Potrivit PNA, in luna octombrie 2000, Dan Jiga a pretins si a primit 120.000 de dolari de la Conti Giorgio si Salvi Valerio, lasand sa se inteleaga faptul ca are influenta asupra comisiilor de privatizare din cadrul MAA, in vederea privatizarii fostului IAS Jimbolia. In luna noiembrie 2000, Dan Jiga a pretins si primit 70.000 de dolari de la cei doi italieni, reprezentanti ai firmei Agricola San Giorgio, pentru a accepta vanzarea actiunilor Jimtim sub valoarea nominala, sustin anchetatorii. Dan Jiga a fost directorul general al Directiei Generale Economice si Relatii Bugetare - MAA pana la 16 ianuarie 2001. La privatizarea SC Jimtim (fostul IAS Jimbolia), Dan Jiga a facut parte din comisia de privatizare, mai exact a fost chiar presedintele acestei comisii, fiind "secondat" de secretara comisiei, Florica Dinculescu. Aceasta a fost arestata in urma cu aproape o luna, sub acuzatia de trafic de influenta contra sumei de 190.000 de dolari si complicitate la luare de mita pentru suma de 70.000 de parai. Ea a fost suspendata din postul de director al Directiei Antifrauda - Agentia SAPARD, pana la solutionarea acestui dosar. Zilele acestea, instanta se va pronunta cu privire la cererea PNA de prelungire a mandatului sau de arestare cu inca 30 de zile. In schimbul fabuloaselor sume cerute, Dan Jiga, impreuna cu Florica Dinculescu, a vandut actiunile Jimtim cu doar 15.000 de lei bucata, cand de fapt valoarea nominala a unei asemenea actiuni a fost de 110.000 lei. Anchetatorii au stabilit ca vanzarea la un pret mult inferior celui real nu a fost justificata, considerand abuziva si descalificarea celui de-al doilea ofertant, firma Tenagro. Aceasta societate a participat la licitatie, dar a fost scoasa din carti de Dan Jiga, pe motiv ca-i lipseau doua certificate fiscale. Agricola San Giorgio a castigat licitatia, desi asociatul prezent la licitatie nu avea procura de reprezentare in plicul sigilat cu oferta de licitare, iar scrisoarea de garantie nu era in conformitate cu caietul de sarcini. Cercetarile continua pentru stabilirea intregii stari de fapt, dupa cum ne-a informat ieri Parchetul National Anticoruptie. Proaspat arestatul pentru fapte de coruptie a contestat ieri arestarea lui. Instanta urmeaza sa decida daca acesta va ramane sau nu in arestul preventiv al Directiei de Cercetari Penale. Interesant este faptul ca, desi Ministerul Agriculturii si Alimentatiei Publice a sesizat Parchetul Curtii Supreme inca din aprilie 2001 cu privire la privatizarea frauduloasa a Jimtim, a fost nevoie de un an si jumatate si, desigur, de infiintarea PNA, pentru ca ancheta in acest dosar sa ajunga la autorii privatizarii frauduloase. Un alt aspect la fel de interesant este cel referitor la cele peste 4000 de hectare de teren arabil detinute de Domeniile Statului, concesionate in urma privatizarii Jimtim firmei celor doi italieni, concesionare la care nu s-a tinut cont de rigorile legii. Potrivit unui raport MAA, cei care au facut parte din comisia de concesionare a terenului, ca si reprezentantul ADS au fost pedepsiti de minister cu "mustrare" ori "avertisment" si cu sanctiuni financiare. Spre deosebire de alte cazuri semnalate de minister in acest raport, la care se faceau referiri cu privire la sesizarea procurorilor, in cazul vinovatilor de concesionarea "neglijenta" a terenului in favoarea celor doi italieni (lista cuprinde numele unor persoane cu functii importante), ministerul nu a sesizat Parchetul. Cel putin asa reiese din raport, in cazul in care nu cumva autorii lui "au uitat" sa faca preciz