joi, 18 decembrie 2008

Suspiciunile de frauda din sistemul bancar zgaltaie SIF-urile

O posibila frauda de mai multe sute de milioane de dolari in sistemul bancar a provocat ieri o scadere de 4% a actiunilor SIF, cei mai importanti investitori de portofoliu in bancile romanesti.
Conform unui articol publicat in cotidianul Gandul, un om de afaceri sarb si trei complici romani sunt acuzati de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) ca ar fi contractat credite in valoare de 300 de milioane de dolari depunand ca garantie bilete la ordin false si un diamant cu certificat de garantie fals, aflate intr-o caseta de valori dintr-o banca romaneasca. Nu este insa clar daca si creditele au fost acordate de o banca din Romania. Suma este echivalenta cu aproximativ 40% din profiturile inregistrate in sistemul bancar anul trecut.

SIF-urile detin participatii importante in sistemul bancar, fiind principalii actionari minoritari de la BCR si BRD, cele mai mari banci din sistem, si mai detin pachete de actiuni la Banca Transilvania si Bancpost.
"Este foarte probabil ca informatiile privind aceasta ancheta sa stea la baza scaderii puternice a SIF-urilor", a comentat ieri Adrian Manaila, presedintele societatii de brokeraj Eldainvest.
Conform informatiilor aparute ieri pe piata, casetele de valori ar fi fost inchiriate de la Raiffeisen Bank. Reprezentantii bancii au declarat ieri ca nu au cunostinta despre acordarea unor credite pe baza unor documente false dintr-o caseta de valori a bancii.
"Raiffeisen Bank, la fel ca cele mai multe banci, ofera casete de valori, regimul de inchiriere al acestora fiind strict reglementat de lege, iar banca respecta toate aceste prevederi. Banca nu gestioneaza continutul casetelor de valori inchiriate si nu are obligatia de a verifica autenticitatea, corectitudinea sau conformitatea bunurilor depozitate. Faptul ca aceste documente exista intr-o casuta de valori intr-o banca nu inseamna ca ele au constituit sau constituie o garantie la un credit acordat de o institutie de credit. Raiffeisen Bank nu a acordat nici un credit garantat cu documentele false invocate si nu avem cunostinta ca aceste documente ar fi fost utilizate de detinator pentru obtinerea de credite de la alte banci", a declarat Marinel Burduja, prim-vicepresedinte al bancii.
Reprezentantii BRD, Banca Transilvania si Romexterra au declarat ieri ca nu au nici o implicare in aceasta ancheta.
Surse din sistemul bancar sustin ca exista permanent incercari de contractare a unor credite cu bilete la ordin false sau cu diamante cu certificate de garantie indoielnice, si ca aceste metode de fraudare a bancilor nu reprezinta o noutate.
"Mai stiu cazuri in care diverse persoane au incercat sa ia credite depunand ca garantie diamante cu certificate destul de dubioase", comenta ieri pentru ZF presedintele unei banci.
Contactati de Ziarul Financiar, Banca Nationala si BCR nu au facut nici un comentariu asupra anchetei procurorilor DIICOT pana la inchiderea editiei.
Contactati de ZF, procurorii DIICOT au declarat initial ca nu pot oferi informatii suplimentare asupra acestui caz pe motiv ca ancheta se afla in desfasurare. Ei au precizat insa ulterior, intr-un comunicat dat publicitatii ieri seara ca noua persoane au fost retinute in acest caz.