PJ Constanţa a declanşat o anchetă internă pentru a stabili motivele care au generat situaţia tensionată dintre agresor şi poliţist, cei doi fiin veri
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au dispus, ieri, punerea în libertate a lui Marian Feraru, bărbatul acuzat de incendierea şefului de post din Bărăganu, ag. şef Cristian Fotu. Decizia magistraţilor a survenit în urma judecării recursului formulat de Feraru împotriva măsurii de arestare prevenivă dispusă pe 5 februarie de Tribunalul Constanţa sub acuzaţiile de ultraj şi tentativă de omor deosebit de grav. Avocatul lui Feraru a demonstrat că arestarea clientului său este lovită de nulitate absolută, întrucît Feraru a fost audiat doar în calitate de învinuit, pe 4 februarie iar cînd s-a pus în mişcare acţiunea penală nu i s-a mai luat nici o declaraţie. În plus
apărătorul lui Feraru a precizat, ieri, în instanţă că starea conflictuală dintre clientul său şi poliţist era mai veche ca urmare a faptului că, în decurs de un an ag Cristian Fotu l-a sancţionat pe Feraru de 85 de ori valoarea amenzilor fiind estimată la aprox. 25 de mii de euro. Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au stabilit că este vorba despre o greşeală de procedură a procurorului care a anchetat cazul pentru că acesta nu i-a adus la cunoştinţă lui Marian Feraru motivele pentru care se dispune arestarea preventivă.
Reamintim că, la sfîrşitul săptămînii trecute, şeful de post din Bărăganu, ag. şef Cristian Fotu a intervenit pentru a aplana un scandal produs
de Mihai Feraru în discoteca din localitate. Poliţiştul l-a amendat cu 500 de lei pe Mihai Feraru pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Supărat că a fost sancţionat şi ameţit de alcool, bărbatul a scos benzină din rezervorul unui autoturism şi a revenit la discotecă pentru a se răzbuna. El l-a atacat din spate pe şeful de post şi a aruncat asupra lui benzina şi o brichetă aprinsă. În urma atacului poliţistul a suferit arsuri de gradul I, pe mîini, ceafă şi la urechea stîngă şi a primit îngrijiri medicale la dispensarul din localitate iar ulterior la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa. La două zile de la producerea incidentului, chestorul Mircea Bîrgoz, comandantul IPJ Constanţa, a declarat că a fost declanşată o anchetă pentru a se stabili cauzele care au condus la situaţia conflictuală în urma căreia poliţistul a fost atacat şi incendiat. Ancheta internă vizează şi lămurirea motivelor care au dus la situaţia tensionată dintre şeful de post din Bărăganu şi Mihai Feraru, care este rudă cu poliţistul.
Se afișează postările cu eticheta cauza incendierii şefului de post din Bărăganu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cauza incendierii şefului de post din Bărăganu. Afișați toate postările
joi, 19 februarie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)